Televiziunea care transmite returul dintre FCSB și Milsami Orhei din turul I preliminar Europa League!

Redactor:
Daniel Anghel
Televiziunea care transmite returul dintre FCSB și Milsami Orhei din turul I preliminar Europa League!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce campioana CFR Cluj a debutat „cu stângul” în cupele europene, vicecampioana FCSB va lua startul joi, pe 11 iulie, în primul tur al Europa League, împotriva moldovenilor de la Milsami Orhei.

Primul meci, care va avea loc la Giurgiu, pe stadionul „Marin Anastasovici”, va fi transmis de Pro TV, televiziunea care va transmite, de asemenea, și returul de la Orhei, programat pe 18 iulie, de la ora 20:00, dar și primul meci din cadrul turul doi, dacă FCSB se va caliifca. În următoarea etapă, echipa lui Bogdan Andone trebuie să treacă de învingătoarea dintre Alashkert și Makedonija.

Meciul cu Milsami Orhei va fi primul oficial pentru FCSB din acest sezon. Echipa antrenată de Bogdan Andone (44 de ani) va debuta în noul sezon al Ligii 1 împotriva lui Hermannstadt, echipă care a scăpat de retrogradare la baraj. Vasile Miriuță, fostul antrenor al sibienilor, a plecat în Ungaria, la Kisvarda, iar clubul l-a numit pe Costel Enache în funcția de antrenor principal.

Becali vrea să-l transfere pe Florin Ștefan de la Sepsi

Patronul celor de la FCSB vrea să acopere „golul” lăsat de plecarea lui Junior Morais la Gazișehir Gaziantep, formația antrenată de Marius Șumudică. Florin Ștefan (23 de ani) ar putea ajunge la FCSB, dar Becali nu oferă mai mult de 400.000 de euro, sumă care nu ar fi pe placul oficialilor lui Sepsi.

„Eu vând tot, cumpăr tot. Dacă îmi convine prețul, pot să vând. O să vreau să-l iau, dar nu acuma. Vreau să-l iau după ce se liniștesc apele, cu ofertele astea. Acum, oamenii cred că ei pot să vândă ca Becali. Dar nu pot!

Trebuie să te cheme Becali. Îi las o lună de zile, că e timp. După o lună de zile… Poate vând oamenii în străinătate. Eu dau 300.000 pe Ștefan. Și eu zic că e puțin, dar atât dau (râde). Ei probabil o să ceară 800.000, dar maxim le dau 400.000 de euro. Eu n-am primit nicio ofertă”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×